22 apr. 2010

Pachetul cu..."cărți"

După cum spuneam și ceva mai devreme, am fost la bibliotecă. Nu am revenit asupra acestui detaliu pentru a ilustra faptul că merg la bibliotecă ci pentru că mi-am amintit de o scurtă întâlnire pe care am avut-o acolo.(nu, nu-i vorba de o întâlnire romantică)
Ajung eu cu tot cu gândurile mele(nu știu dacă am mai menționat dar le port mereu la mine) aproape de clădirea bibliotecii. O viziune, sau ceea ce credeam eu că e o viziune, mă întâmpină în poarta instituției: unul dintre elevii mei( a cărui imagine nu am putut-o asocia nici măcar cu manualul, dar cu biblioteca...) ieșea cu o sacoșă mare în brate. O ducea cu greu și cu grijă. Sacoșa avea o formă regulată ce amintea(sau poate că așa vedeam eu) cu un teanc de cărți.
Evident că toată grămada mea de gânduri a fost bulversată, mai ales când l-am văzut ieșind cu un zâmbet larg și (îmi imaginam eu, mândru și victorios) m-a salutat:
-Săru' mâna, doamnă!
I-am răspuns, uimită cum eram, imaginându-mi că în salutul lui era și un mesaj de genul: "Vedeți, v-ați înșelat în privința mea! Eu merg la biblioteca și citesc! Citesc teancuri de cărți! Vedeți? Abia le car! Și dumneavoastră ați fost atât de crunta și m-ați lăsat corigent pe primul semestru..." spuse el afectat, ștergându-și lacrima din colțul ochiului ...drept, să zicem.(evident că aici apare și contribuția imaginației mele melodramatice...nu și în privința corigenței)
După ce mă adun puțin, plină de remușcări, reușesc să-l întreb:
-Ai fost la bibliotecă?
-Da! răspunse zâmbind. M-a trimis mama să aduc o carte.
Da, cea care citea era mama iar el ducea cartea. Totuși, a zis ceva de o carte și doar de adus.
-Dar ce ai în pachet? Îl întreb cu riscul de a fi indiscretă.
Îmi povestește că mama lui este pensionară și ca a beneficiat de un ajutor în pachete cu zahar și cu făină, el având destulă putere să care respectivele produse.
-Credeam că ai împrumutat cărți, acolo...ii spun zâmbind dar și cu o undă de regret. Dacă erau cărți împrumutate de tine, îți dădeam un zece.
Zâmbește și el, oarecum a pagubă. Salută și mergem fiecare mai departe, în sensuri opuse. În doua-trei secunde aud:
-Doamna! Aici am cărți! Zâmbea cu gura pană la urechi.
-Daaa, da! Poate data viitoare. Și poate chiar vor fi cărți!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu