28 mai 2010

COMUNICAT DE PRESĂ

F.S.L.I. F.S.I. „SPIRU HARET” F.E.N. F.N.S. „ALMA MATER”

COMUNICAT DE PRESĂ


Federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ – Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET”, Federaţia Educaţiei Naţionale şi Federaţia Naţională Sindicală „ALMA MATER” – au luat act de presiunile exercitate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului asupra membrilor de sindicat, prin intermediul conducerilor inspectoratelor şcolare şi unităţilor/instituţiilor de învăţământ, în vederea blocării participării acestora la greva generală care debutează în data de 31 mai 2010.

În egală măsură, federaţiile sindicale au luat act şi de intenţiile ministerului şi inspectoratelor şcolare de a-i înlocui pe membrii de sindicat participanţi la grevă cu alte persoane, în vederea desfăşurării examenelor naţionale.

Atragem atenţia că dreptul la grevă este prevăzut şi garantat de Constituţia României, de legislaţia în vigoare, precum şi de pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale în materie, ratificate de România sau la care România este parte. Astfel, toate presiunile exercitate de M.E.C.T.S. şi conducerea instituţiilor din subordine sunt ILEGALE şi ne rezervăm dreptul de a formula plângeri penale împotriva persoanelor care se fac vinovate de exercitarea acestor presiuni.

În plus, potrivit art. 53 teza a II-a din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, „conducerea unităţii nu poate încadra salariaţi care să îi înlocuiască pe cei aflaţi în grevă”. În consecinţă, înlocuirea membrilor de sindicat participanţi la grevă cu alte persoane, este de asemenea ILEGALĂ.

Bucureşti, 27 mai 2010

Preşedinte F.S.L.I Preşedinte F.S.I. „SPIRU HARET”

Aurel CORNEA Gheorghe ISVORANU

Preşedinte F.E.N. Preşedinte F.N.S. „ALMA MATER”

Constantin CIOSU Anton HADĂR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu