12 mai 2010

Formulă utilă oferită guvernanților - pentru a calcula pensiile

Dl Boc (să-mi fie iertat pronumele de politete dar e folosit din reflex) și al său cabinet încearcă să găsească o modalitate legală prin care să aplice reducerea de 25% din salariile bugetarilor și de 15% din pensii. Trebuie să găsească un algoritm de calcul, ceea ce este extrem de dificil pentru ei, mai ales că riscă să fie dați în judecată. Nu mă prea pricep eu la treburi de-astea juridice însă știu că un bun odată câștigat nu se mai poate lua înapoi. Bine, nu vrei să mărești salarii, pensii, îngheți toate salariile și pensiile, e o treabă dar să iei fără bază legală din ceva câștigat legal...poate n-am priceput eu bine și tre' sa-mi explice cineva.
Poate ca acești guvernanți "capabili" au nevoie de puțin "ajutor". Marele artist, Constantin TĂNASE, ne-a lăsat moștenire un "algoritm de calcul al pensiei" valabil pînă în zilele noastre :

"Altă chestie ,
E scoaterea la pensie .
Astăzi ești funcționar
Însă mâine pensionar.
Poate te interesează
Pensia cum se calculează.
Ei, uite cum se calculează:
Din 35 de ani servici
Care vor fi socotiți
Scazi primii ani de scoală
Şi absențele de boală,
Zilele de sărbătoare,
Orele suplimentare,
Plus un an şi patru luni.
Tragi o linie şi aduni.
Pe urmă împarţi la cinci, apoi
Ce-ţi dă înmulţeşti cu doi,
Scazi anul când te-ai născut,
Adaugi tot ce-ai scăzut
Şi la cifra ce-a ieşit
Pui un zero la sfârşit.
Anii pentru însuraţi
Se vor socoti dublaţi
Adică ani de război
Socotind că-n vremea asta
Te-ai războit cu nevasta.
La totalul obţinut
Pui trei zero la-nceput
Scazi anii de celibat
Ridici restul la pătrat
Şi-astfel într-o primă fază
Afli sumele de bază.
Apoi le extragi la toate
Rădăcinile pătrate
Şi la suma dobândită
Aplici cota cuvenită,
Care nu trebuie să fie
Mai mare de 5 la mie.
Din suma rămasă brută
Scazi 4 şi 8 la sută
Trei la mie la pompieri,
Impozitul pe averi.
Supracota respectivă,
Taxele pentru colivă,
Cinci la sută pentru dric,
Pe urmă nu mai scazi nimic.
Din totalul rezultat
Verşi 2/3 la stat
Şi restul ţi se cuvine
Nu ştiu dacă mă exprim bine!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu