30 iun. 2010

De râs...

Două bancuri auzite ieri.
Au fost spuse de un domn căsătorit…de destul de mult timp, așa că nu poate fi acuzat de malițiozitate sau de misoginism. Spunea că acestea nu sunt jigniri ci pure observații.
Observațiile nu îmi aparțin.

-Cum se transformă o femeie în pit-bull?
-???
-Se căsătorește!

Care este diferența dintre un bou și un taur?
-Boul este căsătorit!

25 iun. 2010

Love Me if You Dare

Comedia romantică “Love Me if You Dare”(titlul original:”Jeux d’enfants”-2003) are, cu siguranță, accente dramatice, în ciuda situațiilor amuzante.
Un film destul de bun care chiar merită văzut, după părerea mea. Este în limba franceză, filmat în Belgia și în Franța, un film altfel față de ceea ce suntem obișnuiți să vedem din partea cinematografiei cu aspect comercial.
Doi copii, Julien, un băiețel, și Sophie, o fetiță de origine poloneză, trăiesc drame diferite: mama băiatului este pe moarte și chiar va ajunge să moară, fetița duce o viață modestă într-un cartier murdar și este batjocorită de niște colegi nemiloși. Cei doi încep un joc ce se concentrează în jurul unei jucării, o cutie muzicală în formă de carusel, primită de la mama băiețelului: “cap ou pas cap?”un fel de pariu al curajului, fiecare, când îi vine rândul trebuie să ducă la îndeplinire porunca celuilalt, indiferent de ceea ce presupune ea.
Prietenia lor de copii de în jur de opt ani se concentrează în jurul jocului care îi determină să facă lucruri care de care mai ciudate, care îi scandalizează pe cei din jur, care sunt împotriva normalității sau chiar a bunului simț. Inițial jocul este amuzant, destul de naiv dar odată cu maturizarea celor doi, capătă accente din ce în ce mai dramatice. Aș putea vorbi despre o dependență a celor doi de acest joc, sau despre o dependență a celor doi, unul de altul. Este destul de greu de pus un “diagnostic” comportamentului lor: cât e normalitate și cât e anormalitate. Jocul devine și mai ciudat, sadic ,aproape pervers, în momentul în care devin adultu și sunt influențate și alte persoane din viata lor. Amândoi duc vieți aparent liniștite și fericite, căsătoriți, cu familii. Ambii realizează ca totul ține de convenție socială și că tot ceea ce contează este de fapt relația lor “better than life”, concluzie la care ajunge Julien într-un monolog în care făcea, blazat, contabilitatea vieții sale de până atunci: “ Iată viața mea, pe la 35 de ani. Aveam tot: 1 nevastă, 2 copii, 3 prieteni, 4 conturi, 5 săptămâni de vacanță, 6 ani în aceeași firmă, de 7 ori greutatea mea în echipament hi-fi, sex conjugal de 8 ori pe trimestru, de 9 ori circumferința Pământului în ambalaje de plastic, din material nereciclabil, 10 ani fără să-l văd pe tata…Fericirea! Echipamentul tiranului perfect la care visasem toată copilăria. Deci asta însemna să fii adult. Un kilometraj capabil de 210 dar care nu arăta nicicând mai mult de 60, circa 40 încercări ratate de a vorbi cu tata, 96 minciuni patronului, 123 de coșmaruri în care deveneam tiran…”
Trecerea a zece ani din viața lor, după cum își propuseseră datorită jocului, îi pune iar față în față:
“A reînceput jocul! Fericirea pură! Era mai bun ca orice. Mai bun ca orice drog, ca heroina, cocaina, fitz, joint, shutz, sniff, pete, gunja, marihuana, cannabis, beue, peyole, buvalle, racine, LSD, extasy, mai bine ca sexul, felația, 69, masturbarea, Kama Sutra…mai bun ca untul de arahide…mai bun ca trilogiile George Lucas, sfârșitul lui “2001”, Marylin, Schtroumfeta, Lara Croft, Naomi Campbell, Jimmy Hendrix, Neil Amstrong pe lună…plimbarea lui Moș Crăciun, decât Bill Gates, transele lui Dalai-Lama, reînvierea lui Lazăr…decât colagenul de pe buzele Pamelei Anderson, decât Woodstock, petrecerile rave cele mai orgasmice, decât apărarea lui Sade, Rimbaud, Morrison și Castaneda…mai bun decât libertatea…mai bun decât viața!”
Este un film despre: viață, moarte, copilărie, adolescență, maturitate, iubire, sacrificiu, orgoliu, egoism, adrenalină. Poate este un film despre o mare iubire sau despre iubirea dintre doi oameni cel puțin ciudați.

24 iun. 2010

Holy Water

Când vreau sa ma destind, o dorință comună la oricine, una din activitățile mele preferate este aceea de a urmări o comedie.
Comedia pe care am găsit-o acum câteva zile este “Holy Water”, un film din 2009.
Acțiunea se desfășoară într-o mică localitate de provincie din Irlanda, Kilcoulins Leap, unde nu se întâmplă mai nimic, vorba lui Sadoveanu. În această atmosferă de lâncezeală care nu prevede nimic bun pentru viitorul câtorva personaje, aflăm că în localitate se află o fântână a cărei apă ar fi făcătoare de minuni. Tot aici, aflăm că se fabrică celebrele pastile albastre, Viagra. Poștașul organizează o “bandă” de patru localnici obișnuiți (aceiași din formația locală de muzică) pentru a jefui un transport de Viagra, urmand să îl valorifice în Olanda, acolo unde drogurile sunt legale…gândeau ei planul pentru a face bani. Deși pare doar o glumă, un plan ce nu va reuși niciodată, nici măcar jaful în sine nu decurge după șabloanele clasice, eroii reușesc să pună mâna pe camionul cu pastile. Ei consideră că vor scăpa foarte ușor, că nu se va face mare tam-tam pe această temă în orașul lor liniștit însă sunt surprinși de apariția unei echipe de șoc ce vine din SUA pentru a da de urma camionului, implicit a făptașilor.
Pentru a se pierde urma camionului, jefuitorii îl descompun în bucăți iar butoaiele cu Viagra sunt aruncate în fântâna făcătoare de miracole. Problema e că nu vor mai reuși să recupereze nimic din fântână pentru că substanța din butoaie se varsă în fântână. Apa din acea fântână era aceeași cu cea care alimenta tot satul, așa că toți locuitorii, ba și vizitatorii încep să se comporte…ciudat, sub influența substanțelor din apă.
Jaful este făcut public, se organizează conferințe de presă, vin televiziuni, astfel încât, din satul liniștit cuprins de acalmie, localitatea prinde viață…poate prea multa viață, după părerea preotului șocat de atâtea mărturisiri “rușinoase”.
Filmul nu este o capodoperă dar are caracter de noutate ca situații, gaguri, acțiune. Merită văzut, poate deconecta, asta depinde și de gustul celui ce vizionează. Nu se rade în hohote dar amuză. În ciuda situațiilor ce ar putea scandaliza, nu este nici vulgar

Cum stau cu al 6-lea simt?

Al șaselea simț este considerat a fi intuiția. Am răspuns la niște întrebări dintr-un test Kudika și a reieșit că nu prea aș avea intuiție ci doar spirit de observație. Eiii, cine poate spune cu adevărat?
Din ceea ce scrie mai jos aș avea o obiecție împotriva faptului că aș fi"haioasa"...oare? Aaa, da, și faptul că aș dori să fiu în centrul atenției nu prea mi se potrivește. M-aș caracteriza ca fiind discretă, mai curând decât doritoare de a fi "vedetă".

23 iunie 2010

Acum patru ani,"... pe vremea cireșelor, în mirosul teilor, într-o vară caniculară", după cum chiar eu notam în 2006, s-a născut la ora 9.30, într-o zi de vineri, o mică maimuțică de 52 cm și 36oo g.
Nu m-a chinuit prea mult, doar vreo trei ore i-au trebuit să apară pe lume și să mă salveze și pe mine de cele 68-69 kg la care ajunsesem.
Oricum, abia atunci a început greul. Cred că cea mai relaxantă perioadă din viața unei femei este aceea în care este însărcinată(cu excepția a două, trei luni de grețuri...și nu-s grețoasă de felul meu): Maria stătea cumințica în burtică, mai dădea în ficat din când în când(mai ales când mă apropiam de aragaz); odată ce a ieșit...gata cumințenia fetei, gata relaxarea mămicii.
Da, acum are deja patru ani!
La mulți ani, Maria!

18 iun. 2010

CONFUCIUS

"Confucius" este un film chinezesc lansat pe data de 28 ianuarie în China. Ei, acest film l-am urmărit eu astăzi, interesată de ceea ce anunța: detalii despre viața filosofului Confucius. Nu mă puteam lăuda cu prea multe cunostințe despre acest filosof așa că am aflat, spre exemplu, că a trăit intre 551 i.e.n.-479 i.e.n, că numele său este Kong Qiu iar titlul onorific este Zhong Ni și că locuia pe domeniul regelui Lu într-o perioada în care împăratul din Zhou era în umbra și se dădeau lupte intre nobili, ceea ce destabiliza puterea în Zhon. A fost discipolul lui Lao Tze cu care nu s-ar fi înțeles foarte bine, însă.
Confucius ocupa funcția de primar al orașului  Zhong Du, răspândește idei despre educație, umanitate, armonie, astfel ca regele regatului Lu ii ofera funcția de ministru al justiției pentru a civiliza regatul. Ulterior, îl numește ministru de interne(498 i.e.n.) în urma obținerii pe cale pașnică a unor teritorii.
Este nevoit, în urma unor conflicte politice si militare, sa părăsească regatul Lu și își începe călătoria din stat în stat(496-497i.e.n.). Se spunea despre el că "știe totul". Răspândește învățătura sa peste tot în drumul său , fiind înconjurat de discipolii săi credincioși chiar și în cele mai crunte momente de nevoie și de suferință. Regele din Lu îl cheamă înapoi în 484 i.e.n, recunoscându-și vina de a-l fi alungat. 
Filmul urmărește faptic o cronologie mai mult sau mai puțin precisă, nu cu prea multe detalii , în ciuda celor peste două ore. Se concentrează mai mult pe reconstituirea atmosferei, pe reproducerea unor obiceiuri străvechi, pe reconstituirea unor scene de luptă cu tot ceea ce presupunea arsenalul perioadei respective. 
Am fost dezamăgită de faptul că deși dialogul este prezent, nu sunt surprinse prea multe elemente din modul de gândire al lui Confucius. M-ar fi interesat mai mult frânturi din modul de gândire al celui care a fost considerat pionierul educației, având discipoli în toată lumea, fiind numit chiar "Înțeleptul veacului". El a stabilit standarde în politică, etică, filosofie; fără să fie întemeietor de religie, a avut cea mai profundă și durabilă influentă în China, fiind chiar considerat (din cauza conservatorismului, apărării valorilor tradiționale) motivul pentru care țara ar fi rămas în urma evoluției apusene.
Filmul nu este foarte ușor de urmărit: limba chineză care determină urmărirea întocmai a subtitrării care curge destul de repede, dialogul fiind destul de alert și cu multe informații; aspectul exotic al culturii, civilizației, al obiceiurilor de viață destul de puțin cunoscute europenilor.
În  rolul lui Confucius joacă un actor cunoscut nouă mai mult din filmele de duzină de la Hollywood, Chow Yun Fat.



Câteva citate atribuite lui Confucius:
1.-"Când vorbești mult, aproape întotdeauna spui și ce n-ar trebui spus."
2.-"A vorbi înseamnă a semăna, a asculta înseamnă a culege."
3.-"Există vreo regulă care poate să te conducă întreaga viață? să iubești: cea ce nu vrei să ți se întâmple ție, să nu faci altuia."
4.-"Să iubim pe semenii noștri ca pe noi înșine, să măsurăm pe alții cu măsura cu care ne măsurăm pe noi, să prețuim lucrurile și nevoile lor prin cele ale noastre. Când le vom dori ceea ce ne dorim nouă și când îi vom feri de ce ne ferim noi, atunci vom împlini legea adevăratei iubiri."
5.-"Proștii se plâng că nu sunt cunoscuți de suficient de mulți oameni. Înțelepții se plâng că nu cunosc suficient de mult oamenii."
6.-"Fără energie nu poți merge mai departe; fără efort nu poți avea niciun merit; fără sinceritate nu durează nimic; fără loialitate nu poți avea afecțiunea; fără politețe nu poți fi respectat. Pentru că politețea rafinează spiritul, după cum muzica rafinează interiorul."

17 iun. 2010

La bibliotecă

Astăzi a fost prima vizită oficială a Mariei la biblioteca V. A. Urechia. Incantată de toate cărțile pe care  le vedea în jurul său, ea ar fi vrut să mai stea acolo. În cele din urmă, după ce a răsfoit ce-a răsfoit cărți, cărticele, reviste, s-a hotărât să ia o mică enciclopedie pentru copii de 3-6 ani (Enciclopedia rao), plus "Manualul Castorilor Juniori, Cerul și misterele lui" (Egmont România)









15 iun. 2010

...Funny kids

Filmuleț you tube scos din bara video de pe blog, folosind cheia : "funny kids" .
Super dupa minutul 2, apoi minutul 4 si apoi dupa 8.

...la mall


In zilele noastre, oamenii din orașe s-au deprins a-și petrece timpul în locuri aglomerate și foarte aglomerate. Astfel, se merge la mall, iar acolo unde nu este un mall se merge la supermarket, la hypermarket...la shopping.


Ce este un mall? dupa um spune dictionarul, este un "complex mare cuprinzând magazine, restaurante, servicii utilitare etc., închis circulației autovehiculelor, complex de diferite magazine."



Se pare că a luat naștere o adevărată modă: aceea de a merge la mall. Chiar și eu, de', provincială, din Galați, pentru a vedea un film 3D am mers la ...mall. Acolo nu ai nici cea mai mică senzație că ar fi criză. Toata lumea face shopping!! Are nevoie, n-are nevoie, cumpără. Tot acolo găsești ceea ce pentru mulți s-ar putea numi "muzeul de haine". Adică: tot felul de firme de 'fitze' ce nu sunt accesibile tuturor ca preț, însă nu te oprește nimeni să privești, să "vizitezi".
Culmea snobismului, ceea ce mi s-a părut strigător la cer: există posibilitatea de a face rate la...haine, la încălțăminte de firmă.

Cei de la Cassa Loco împreună cu George Hora au o piesă care ironizează tocmai această nouă modă: mersul la mall.

“Magic Journey to Africa”

Pentru ca tot am ajuns o zi in Bucuresti, hai, sa vedem si un film 3D. Incadrarea in timp era foarte importanta, determinata de Carmen care voia si ea la 3D inainte de a zbura spre Olanda.

Singurul film 3D, la Mall Cotroceni, sambata, 12 iunie la ora pranzului era “Magic Journey to Africa”(“Calatorie magica in Africa”), film ce a avut premiera in Romania pe 21.05.2010, adica foarte recent…promitator, gandeam eu, mai ales ca reclama (na’, ca reclama!) zicea pentru tot omu’ naiv: “O aventură fantastica, O călătorie de neuitat, O experienţă 3D unică!”

E adevarat ca e o experienta unica: nu am sa mai merg la filmul asta nici daca ma platesc ei ca sa intru in sala.

Eu am banuit ca acest film ar avea vreo legatura cu promovarea Africii, avand in vedere ca acolo se desfasoara Campionatul mondial de fotbal. Habar nu am daca exista vreo legatura, daca exista vreo intentie de genul acesta.

Filmul are intentie educativa, este destinat copiilor in special. Vorba lui Carmen:”Ma simt ca si cum am venit cu clasa, parca ar face parte din programa scolara…”(aproximativ) Daca cei de langa mine au atipit de cate doua sau mai multe ori (printre pietrele lasate in urma de baietelul din Africa fetitei blonde europene, Jana) eu am rezistat eroic, mai ales ca aveam si dublaj in limba romana (un tatic ii citea subtitrarea unui baietel de vreo cinci ani).

Subiectul este tras de par, fortat, fara coerenta si legaturi foarte logice(poate oi fi eu lipsita de logica). O fetita vede intr-un restaurant un baietel din Africa. Baietelul vinde ziare, aparent, dar sub acest pretext fura telefoanele mesenilor. Fata este foarte impresionata de imaginea baiatului si vrea neaparat sa il cunoasca . Incepe sa calatoreasca in vis, in Africa, in lumea lui. Apare o zana in camera fetei si ii explica ceva…Baiatul ajunge in spital, ea il viziteaza. La scurt timp baiatul moare si-i lasa fetei o piatra. Ma rog, firul este atat de alambicat incat oricat as incerca eu sa dau o coerenta actiunii, nu reusesc.

Fata calatoreste in Africa prin puterea imaginatiei. Acolo se intalneste cu o floare vorbitoare (in ghiveci)cazuta dintr-o camioneta. Vorbeste cu animalele salbatice, zboara pe un cal alb inaripat, vorbeste cu un fel de spirit al focului care ii spune povestea unor copaci de pe o stanca, aduna carti de povesti ce cad din cer, e urmarita de niste ciori cu ochii de foc…adica, da! “interesant”

Daca pentru un adult e un film lipsit de coerenta, ce sa spun de modul in care l-ar recepta un copil! Efectele vizuale sunt slabute, animatia la fel; jocul actorilor e fortat si nenatural.

De retinut doar cateva aspecte legate de modul de viata al africanilor, plus ceva cadre cu natura Africii.

Cine chiar nu are ce face altceva, sa mearga la acest film.

8 iun. 2010

Cum poți manipula / poți fi manipulat

Am citit despre câteva metode de manipulare foarte des folosite (mai mult sau mai puțin conștient) în viața de zi cu zi. Am notat și eu ideile principale, rămânând de discutat moralitatea/lipsa de moralitate în cazul aplicării lor.
1. Tehnica distorsiunii temporale - să te comporți ca și cum ceea ce vrei tu să obții de la o persoană s-a și întâmplat, creând impresia că respectiva persoană era chiar foarte încântată, în acel momentul trecut, de decizia luată.
2. Principiul reciprocității – oamenii au tendința de a returna favorurile, pentru a se elibera de o îndatorire; astfel, dacă oferi ceva cuiva, ii faci un serviciu, persoana se va simți îndatorată și va reacționa poate chiar în sensul sugerat de tine, returnând un favor poate chiar mai mare decât cel primit.
3. Metoda "ușii-n nas" - se realizează în doi timpi. Inițial ceri o favoare mai mare decât cea intenționată așteptându-te la un refuz. Apoi, ca și cum s-ar face o concesie ceri favorul mai mic, foarte probabil să fie oferit parând nesemnificativ pe lângă cererea inițială.
4. Principiul angajamentului și concordanței – oamenii tind să fie consecvenți în deciziile pe care le iau, sunt solidari cu acțiunile lor anterioare. Astfel, dacă ceri două trei lucruri/servicii mai puțin importante și ți se răspunde pozitiv, este posibil ca și o altă cerere mai importantă să fie în concordanță cu comportamentul anterior.
5. Principiul atribuirii – dacă unei persoane i se repetă că ar avea o anumită trăsătură(calitate/defect) aceasta va avea tendința de a și-o atribui și, mai mult, să se comporte ca atare. Astfel, ii repeți o calitate (cum ai vrea să fie) persoanei de la care vrei ceva iar aceasta se va comporta în consecință.
6. Metoda șarmantului – constă în a oferi concesii, în a manifesta dorința de a asculta și în a valida ideile persoanei pe care vrei să o convingi.

6 iun. 2010

Nu sunt în pas cu moda

Probabil că am îmbătrânit și nu mai înțeleg noile tendințe din moda adolescenților. Cu toate că nu sunt o conservatoare și am un mod destul de diversificat de a mă îmbrăca, oricât aș încerca să înțeleg moda pantalonilor cu turul lăsat…adică foooarte lăsat, nu pot să o înțeleg. Genul McHammer de după revoluție, aplicat la orice tip de pantalon.
Fete și băieți cu turul pană spre genunchi și mândrindu-se forte de acest aspect…modern.
Mergeam agale, la plimbare, având suficient timp să observ destul de bine ceea ce era pe lângă mine.
Observ un cuplu de adolescenți, se pare că îmbrăcați foarte la modă…probabil. Ea, cu o fustă din mai multe straturi suprapuse, ultimul strat fiind dantelă neagră. Avea dres și purta niște teniși. Topul era negru cu mânecile din dantelă pe piele. Pe spate purta un rucsac.
El nu era foarte spectaculos, cu excepția pantalonilor bej cu turul ce ajungea pană sub genunchi, fără exagerare. Nu știu cum sunt croiți acești pantaloni dar impresia era că în două-trei secunde va rămâne în chiloți.
Vreo două babe se opriseră, pur și simplu, în urma lor (indignate), întrebându-se dacă să-l atenționeze sau nu că ii cad pantalonii. Adevărul era că nu erau singurele priviri rămase în suspans .
Și pentru că tot am vorbit despre haine, mi-am amintit de o donșoară rotunjoară, cu ceva kilograme peste media admisă de estetica bunului simț, care purta mândră pe tricou următorul mesaj: "Born to be sexy!" Hai, lasă-mă! Probabil pentru o minoritate (extrem de minoritară :) ) de bărbați cu preferințe bizare.
Deci, îmi lipsesc din garderobă: pantaloni cu turul lăsat și tricou cu "Born to be sexy!"

Maria





sau, mai bine


Grădina botanică

În această perioadă a anului este excelent să ieşi la plimbare. Unde sunt parcuri cu ceva vegetaţie este şi mai bine. În Galaţi există un loc pe care l-aş recomanda cu o foarte mare căldură: Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. Grădina este foarte frumoasă, trandafirii sunt, în această perioadă, în toată splendoarea lor.
În plus, este expoflora, expoziţie de reptile, planetarium, acvariile, expoziţii de fluturi, sera, animale împăiate, reproducerea interiorului unei peşteri etc.














3 iun. 2010

Sinceritate ?

Astăzi, pe blogul meu, găsesc un citat interesant la "Quatation of the day": "It is dangerous to be sincere unless you are also stupid."(George Bernard Show, 1856-1950)
Întotdeauna am avut o problemă legată de adevăr, minciună, sinceritate, prefăcătorie. Cât e eleganţă, cât e sinceritate şi cât e aparenţă/falsitate în comportamentul social. Legat de sinceritate este un citat ce mă provoacă de fiecare dată, cel pe care l-am şi ales ca moto al blogului :"Cuvintele sincere nu sunt totdeauna elegante, cuvintele elegante nu sunt totdeauna sincere." ( Lao Tze) De ce l-am ales ca moto? poate pentru că aici, pe blog, (dar nu numai) mă folosesc(la fel ca toti ceilalţi) de cuvinte care sunt când mai elegante, când mai sincere...când şi elegante şi sincere...
Ce spune Bernard Show? Că dacă eşti inconştient, ca să nu spun prost, nu ai decât să fii tot timpul sincer...pe socoteala, pe pielea ta.
Asta ce înseamnă? Că dacă ţii la tine, la relaţiile tale cu ceilalţi, la tot ceea ce reprezintă binele pentru tine dar şi pentru ceilalţi, ar fi mai bine să fii reţinut şi să te gândeşti de două ori atunci când vrei să dai drumul unei sincerităţi.
Păi, da! Poate că e chiar aşa! Aşa cum spune şi Lao Tze, sinceritatea nu e întotdeauna comodă, elegantă. Ea poate face rău celorlalţi dar şi ţie implicit.
Atunci ce facem? Suntem eleganţi şi prefăcuţi ...că doar trăim în societate...ce contează că echilibrul este precar şi că mulţumirea este doar o iluzie? Ne jucăm aşa de bine rolurile!
Într-o discuţie recentă, cineva îmi spunea că noi, oamenii, ne pregătim să trecem într-o dimensiune evoluată a existenţei noastre, în care ne vom citi gândurile şi sentimentele fără să le mai exprimăm. Acest aspect ar duce la echilibru, la înţelegere ...la eliminarea diferenţei dintre eleganţă şi sinceritate aş completa eu, ca să fiu în concordanţă cu observaţiile exprimate anterior.
Apoi vin eu, pesimista, şi mă intreb? oare? nu cumva faptul că ştii tot ce le trece prin cap celorlalti ar duce la şi mai multe probleme? Cine ştie???

Dialogul omului cu Dumnezeu ―„rugăciuni literare”

Tuturor ne este cunoscut termenul „rugăciune”, toţi, măcar o dată in viaţă, ne-am îndreptat gândul, sufletul şi speranţa spre Dumnezeu. Prin rugăciune se stabileste relaţia între om/creat şi Dumnezeu/Creator, aparent monolog, dacă rămânem prinşi în concretul conceptualizărilor. Totuşi, el fiind de fapt un dialog deoarece acela care se roagă se afla într-o relaţie intimă cu Dumnezeu, vorbeşte cu El comunicându-I-se. Din moment ce acela care se roagă încearcă să-şi ridice „vocea”/mesajul spre Dumnezeu, înseamnă că păstrează legătura cu divinitatea, se ridică deasupra condiţiei sale profane, căutând calea spre spiritualitate, sacralitate. Statutul de „creat” al fiinţei umane ne aşază într-o poziţie net inferioară Creatorului, astfel încât, rugăciunea ne favorizează, prin dialog, înălţarea sufletului către Dumnezeu.
„Rugăciunea este izvorul fiinţei noastre şi forma cea mai intimă a vieţii noastre”(P. Evdochimov, „Rugăciunea în Biserica de Răsărit”), stabilind astfel legatura cu ceea ce ne-a creat şi întorcerea cu sinceritate şi credinţă spre noi înşine, astfel şi spre Divinitate.
Relaţia omului cu Dumnezeu a fost ilustrată în lirica religioasă care a existat în literatura română încă prin textele populare(colinde) şi apoi începând cu opera primului poet cult, Dosoftei. De fapt, Dosoftei nu a făcut decât să modifice psalmii biblici, intervenind creator din necesităţi artistice, de prozodie. Cu toate acestea, el se identifică cu psalmistul biblic, cel care îşi închină rugile Lui Dumnezeu: „Pleacă-ţi auzul spre mine/ Şi să-mi hii, Doamne , spre bine,/ Şi la ce zâ te-oi striga-Te/ Să-mi auzi de greutate.”(„Psalmul 102”, Dosoftei) Omul îşi conştientizează efemeritatea şi poate găsi sensul existenţei sale doar în credinţa totală în Dumnezeu şi astfel în posibilitatea atingerii sacralităţii.
Prin darul de a re-crea lumea prin puterea cuvântului, scriitorii împrumută din atributele Creatorului, cititorii asistând la o noi geneze, dupa legi proprii fiecărui scriitor, fiecarui nou creator. Însă noii creatori nu rivalizează cu Marele Creator ci se supun în rugăciune în momentele de smerenie sau chiar în acelea de răzvrătire.
Mihai Eminescu, deşi nu a scris o lirică propriu-zis religioasă, a dat naştere poeziei „Rugăciunea unui dac” în care, sub masca unui dac aflat în faţa morţii, se roagă la Cel care „este moartea morţii şi învierea vieţii”, „Parintelui”: „Şi tot pe lângă-acestea cerşesc înc-un adaos/ Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!”pentru că „...Tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.” Rugăciunea poetului către Fecioara Maria poate fi identificată în versurile poeziei ”Răsai asupra mea”: „Răsai asupra mea, lumină lină,/ Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;/ O, Maică sfântă, pururea Fecioară,/ În noaptea gândurilor mele vină.”
Contemporan cu Eminescu, Macedonski s-a adresat şi el Dumnezeirii prin cei unsprezece „Psalmi moderni” în care spune că „suntem toţi ţărână”(Psalmul II, „Ţărână”), îşi cere iertare pentru faptul că este „ca orice om”(Psalmul III, „Iertare”) şi se mai îndoieşte câteodată de puterile Lui. Totuşi poetul se supune cu pioşenie având deplină încredere în puterea divină: ”Doamne, toate sunt prin tine:/ Şi averea şi puterea, / Fericirea, mângâierea:/ Ce ne trebuie ştii bine./(...)Eşti puterea înţeleaptă/ Şi justiţia cea dreaptă;/ Fă oricând ce vrei din mine.”(Psalmul X, „Doamne, toate...”)
Este deosebită arta poetică/ruga lui Octavian Goga, „Rugăciunea” nefiind neapărat a unui simplu credincios, a unui suflet chinuit de îndoieli sau doritor de sprijin personal, cât a unui purtator de cuvânt pentru durerile unui neam întreg. Invocarea este altruistă, Lui Dumnezeu i se cere doar puterea de a striga”durerea altor inimi”. Lucian Blaga, poet filosof, l-a numit pe Dumnezeu „Marele Anonim”, „mută, neclintită identitate” care nu cere „nici măcar rugăciunea” deşi omul, conştient de propria condiţie dramatică, limitată, strigă: ”Dumnezeule, de-acum ce mă fac?”(Psalm”) sau „Unde eşti Elohim?”(„Ioan se sfâşie în pustie”)
Rugi calme, împăcate adresează şi „poetul nostru creştin prin excelenţă”, Nichifor Crainic (D. Stăniloaie), la fel ca şi tradiţionalistul Ion Pillat, ambii autohtonizând elementele sacre. Vasile Voiculescu apelează la mesagerii divinităţii, îngerii („Poeme cu îngeri”) pe care îi coboară pe pământ, făcând astfel posibilă legătura cu un Dumnezeu la care conştientizează că nu are cum să ajungă pe cale directă. Rugile cele mai sfâşietoare, cele mai contradictorii rămân cele ale lui Tudor Arghezi, cel care a făcut totul pentru a-l determina pe Dumnezeu să apară, a mers pănă la provocare, o provocare pretext: ”Rămân cu Tine să mă mai măsor,/ Fără să vreau să ies biruitor”. Marea tristeţe a psalmistului arghezian rămânând aceea că Dumnezeu nu-i răspunde, rămâne ascuns, iar vocea credinciosului strigă în deşert: ”Ard către tine-ncet, ca un tăciune,/ Te caut mut, te-nchipui, te gândesc.”(„Psalm”)
Oameni simpli sau poeţi de seamă, toţi ne exprimăm, rostit sau nu, în rugăciune; ne îndreptăm vocea, sufletul către noi înşine şi către Dumnezeu manifestându-ne astfel spiritualitatea, pentru că „întreaga viaţă spirituală e cuprinsă în rugăciune, ţâşneşte şi se prăvăleşte din rugăciune şi e purtată de ea.”(N. Arseniev, „Biserica Răsăriteană”)

Lectura – între obligaţie, plăcere şi interpretare

Trăim vremuri tulburi, vremuri în care ierarhiile, valorile par a nu mai avea sens sau cel puţin par că nu mai contează. Societatea în care trăim dă exemple de oameni realizaţi material, oameni de “succes” care nu au prea avut tangenţe cu cartea, care nu au prea frecventat biblioteci dar care se constituie în modele pentru adolescenţii de astăzi. Astfel, tinerii imită false modele de la care preiau atitudini, convingeri, considerând depăşite îndemnurile profesorilor de a se dezvolta prin lectură, ba chiar dispreţuind cartea, considerând-o timp pierdut.
La această reacţie a tinerilor contribuie şi programa şcolară prea încărcată, ei fiind obligaţi să înveţe la multe materii, multe informaţii. Obligativitatea lecturilor, listele de autori canonici le determină aceeaşi reacţie de respingere. Astăzi există o atitudine aproape generală de respingere a lecturii, în întreaga ţară şi chiar la nivel internaţional. La nivel şcolar, cel puţin, profesorul trebuie să ducă „lupte” crâncene pentru a convinge elevii în direcţia lecturii, lupte ce par să semene cu acelea ale lui Don Quijote - cu morile de vânt.
Eroul lui Cervantes citea cu pasiune şiruri nesfârşite de cărţi, experienţele lui devenind „mai degrabă aventuri ale spiritului revoltat, nemulţumit, pentru care Cărţile (ele înseşi aventuri ale jocului ficţiunii) sunt nu doar mirajul salvator sau alternativa evaziunii din real. Cărţile sunt pentru eroul lui Cervantes o experienţă totală.”1 Astăzi ne îndreptăm spre o civilizaţie a văzului, spre „amplificarea unei civilizaţii a imaginii, obsedantă, agresivă, intolerantă.”2 Secole de-a randul, scriitori de marcă s-au străduit să cizeleze cuvântul, să-l facă să comunice o bogaţie de gânduri şi sentimente, astăzi totul se reduce la semne, la simboluri, la imagini. Poate elevilor li se pare puţin prea banală, neatractivă abordarea lecturii unei cărţi de hartie, poate va rămâne valoroasa numai pentru „romantici”. Spun asta gândind din perspectiva noii generaţii născute în faţa monitorului, care foloseşte cu dexteritate mouse-ul de la doi ani, înainte chiar de a fi renunţat la biberon. De aceea ar trebui să ne folosim mai mult de ceea ce stârneşte interesul noii generaţii: calculatorul, mijloacele electronice. Lectura cărţilor în format electronic (ebooks) este mai interesantă, se mulează mai bine pe preocupările adolescenţilor. Într-o societate de consum, comercială, aşa cum sunt atraşi de haine, de aspectul fizic, de modă, de ambalaj, elevii manifestă interes mai ales faţă de forma de prezentare a ceea ce ar trebui să lectureze. Astfel, ei arată un mai mare interes pentru copertă decât pentru tema sau subiectul unei cărţi. O copertă veche, care nu arată prea bine determină în mintea elevilor următorul mecanism de gândire: învechit→ demodat → prost.
Mulţi dintre noi, oamenii maturi de azi, încă mai aveam nostalgia lecturilor din miez de noapte, la lumina lumânărilor, atunci când se oprea alimentarea cu energie electrică, în perioada comunistă. Atunci, plăcerea de a citi era una dintre puţinele plăceri acceptate, chiar şi aceasta fiind îngrădită de cenzura impusă de comunişti. Program de televiziune nu era,reviste într-un număr atât de mare şi într-o tematică atât de variată ca astăzi, nu erau, internetul cu tot ceea reprezintă el ca bogaţie de informaţie corectă sau incorectă, nu era. Astfel că lectura repezenta, pe lângă modalitatea de a intra în contact cu arta, şi modalitate de destindere, de divertisment, de umplere a timpului liber. Astăzi, destinderea prin intermediul lecturii unei cărţi pare a fi în coada unei liste foarte lungi de posibilităţi. Înainte exista cultul cărţii, oamenii se lăudau cu carţile citite, cumpărate, adunate în bibliotecă, făceau schimb de cărţi, împrumutau; elevii încă mai citeau pe sub bancă fiind captivaţi de acţiunea romanului început acasă. Astăzi este la modă minimalismul şi din punct de vedere al aspectului pe care ar trebui să-l aibă o bibliotecă dintr-o locuinţă oarecare: o pondere mai mare o au dvd-urile, cd-urile şi revistele care ilustrează viaţa mondenă a „vedetelor”; cărţile au fost băgate în saci, urcate în pod, coborâte în başcă sau băgate în debara. Trăim în epoca fast-food-ului şi a semipreparatelor, aceiaşi termeni putem să-i adaptăm şi să-i folosim în contextul cărţilor: decât să citească o carte, elevii preferă rezumatele, recenziile, comentariile gata făcute de alţii (texte care abundă pe internet), pentru a „economisi” timpul pe care l-ar „pierde” citind. Dar aşa cum este mai sănătos să mănânci natural, consider că este mai sănătos să citeşti şi să-ţi poţi forma o opinie şi de unul singur. Semipreparatele pentru minte pot duce la atrofierea unor simturi şi a unor mecanisme de gândire.
Într-un dialog cu o elevă foarte bună de la o clasă de filologie, aceasta mi-a marturisit că aproape niciodată nu reuşeşte să termine de citit romanele lectură obligatorie pentru şcoală. Le începe, cu bune intenţii dar din datorie, fără plăcerea de a citi; lectura merge greu şi astfel trec orele destinate studiului respectivei opere care neterminată fiind, aşa şi rămâne. Cu toate acestea citeşte literatură contemporană, manifestă interes pentru arta dramatică, ea însăşi a scris o piesă pe care au jucat-o colegii săi. Deci, este mai interesată, ca lectură, de ceea ce este actual, de scriitorii şi operele „la modă”, de ceea ce are legatură cu ea, cu modul ei de a fi şi de a gândi, cu ceea ce poate face ea, efectiv.
Nicolae Balotă afirma că ” un om al cărţii nu se poate împiedica să nu savureze cartea nu numai ca pe un instrument care ii permite accesul într-o lume a cuvântului, a ideilor, a ficţiunilor, a simţirii mijlocite, ci şi nemijlocit, in sine.”3 Deci, dacă cineva încă mai citeşte înseamnă că lectura îl conduce spre autocunoaştere; dar de ce oamenii sunt aşa de greu de convins să se întoarcă spre lectură? Pot fi de vină şi imperativele teoretice pe care le presupune studiul unui text în context şcolar, acceptarea ca valabile doar a unor interpretări ale textelor. Totuşi „interpretarea cere nu doar o lectură completă şi multe relecturi ale operei, ci şi încercarea de a răspunde într-o manieră nouă, originală, cel puţin la câteva dintre întrebările importante puse de text, întrebări pe care simplii cititori sau re-cititori işi pot permite să le lase fără răspuns, nediminuându-şi plăcerea obţinută prin parcurgerea textului.”4 Altfel spus, pentru a interpreta un text este nevoie, pe lângă plăcerea şi înţelegerea textului, şi de cunoaşterea altor interpretări sau a cotradicţiilor dintre ele.
Acum lupta se duce pentru întoarcerea spre lectură, spre „lectura lineară”, cum o numea Matei Călinescu în lucrarea sa „A citi, a reciti”, abia apoi putând vorbi despre interpretări. Atunci când începe o carte, orice lector are nişte aşteptări de la textul literar:1.”să aibă sens sau să fie coerent”; 2.”să transmită, fie şi indirect, un mesaj de un fel sau altul, sau cel puţin să-l stimuleze pe cititor să reflecteze la unele teme serioase”; 3.”să aibă chiar de la început o anumită transparenţă şi să devină tot mai transparent pe măsură ce este citit”; 4.”să ofere mijloace interne pentru depaşirea dificultăţilor şi problemelor cu care se confruntă cititorul”; 5. să fie lecturat „ cu o viteză mai mult sau mai puţin constantă”.5 Astfel, cititorul grăbit, superficial, va găsi diverse motive pentru a nu duce lectura până la capăt: că textul nu are sens, că nu il stimulează, că nu este transparent, că e greu de citit, că necesită prea mult timp.
O altă problemă ar fi teoretizarea excesivă a receptării textelor literare. Exerciţiile aplicate pe operele de studiat la clasă par a supune creaţia literară unor procese de eviscerare în care se pierde toată plăcerea lecturii. De multe ori, elevul nici nu mai este invitat să-si exprime păreri, nu mai are posibilitatea de a exprima ceea ce a gândit sau a simţit atunci când a citit. De prea multe ori sunt impuse comentarii, stereotipii în analiză şi în modul de abordare, de fiecare dată elevul având impresia că tot ceea ce ar simţi şi gândi el referitor la opera literară ar fi greşit. Astfel se ucide plăcerea de a citi, printre cei care contribuie la acest rezultat numărându-se şi autorii de manuale dar şi profesorii. Nu trebuie să se considere o acuzaţie această ultimă idee exprimată deoarece m-aş acuza şi pe mine. Vreau doar să pledez pentru întoarcerea la lectura de dragul lecturii, teoria să fie lăsată pe seama specialiştilor, pe seama filologilor. Trebuie să se meargă pe ideea de personalizare a lecturii, să nu impunem modele de interpretare chiar cu riscul de a rămane la nivelul de lectură inocentă. „Din punct de vedere practic, cea mai simpla definiţie a lecturii bune (literare) pare să fie şi cea mai hedonistă. Lectura bună este aceea care produce maximum de plăcere – un maximum de plăcere, am putea sublinia, din aceea căutată de cititorul individual.”6
Mulţi profesori consideră, mai ales la nivel liceal, că nu trebuie să piardă timpul cu lectura la clasă. E posibil să aibă surprize cand vor vedea cât de greu le vine unora dintre elevi să citească. Problema lipsei interesului pentru lectură am identificat-o peste tot, fie liceu, fie şcoală de arte şi meserii. Pot aminti două dintre situaţiile în care am reuşit să am siguranţa că tot colectivul clasei a lecturat opera literară de studiat. Astfel, în vederea studiului nuvelei lui I.L. Caragiale, „În vreme de război” , am mers cu întreaga clasă la biblioteca şcolii; după ce elevii au împrumutat volume, s-a citit integral nuvela de către întregul colectiv, elevii lecturând pe rând, cu voce tare. Un al doilea caz pe care l-aş putea exemplifica ar fi lectura pe roluri a întregii piese „O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale, la o clasă din cadrul şcolii de arte şi meserii, având convingerea că dacă lectura ar fi fost temă pentru acasă(în mod firesc, de altfel), din întreaga clasă, ar fi citit în întregime comedia cel mult trei elevi, iar alţi trei ar fi frunzărit cartea (convingere determinată nu de pesimism ci de modul realist în care am privit lucrurile).
Orice carte are viaţă, necesită apropiere sufletească, cunoaştere. „A crede în fascinanta lume a Ficţiunii, a spori lumile gândirii prin mirajul povestirii (nuvelei) reprezintă una dintre cele mai strălucite manifestări ale spiritului, manifestare valabilă pentru toate treptele devenirii umanităţii. Este cred, sensul Cărţii şi raţiunea de a fi a lecturii.”7 Este foarte important să se retrezească interesul pentru lectură, rămânând de văzut dacă aceasta se va transforma şi în pasiune. „Viciul” lecturii, dependenţa de cuvântul scris , de cufundare în lumea ideilor prin intermediul cărţii să nu mai rămână doar apanajul unora , al celor asemenea lui „don Quijote”.

Note:
1Ion Vlad,”În labirintul lecturii”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999, p.10
2idem, p.11
3Nicolae Balotă, “Arta lecturii”, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1978, p.9
5Matei Călinescu, “A citi , a reciti”, Editura Polirom, Bucureşti, 2003, p.45-46
6idem, p.127
7Ion Vlad,”În labirintul lecturii”,Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999, p11
Bibliografie:
Balotă, Nicolae, “Arta lecturii”, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1978
Călinescu, Matei ,“A citi, a reciti”, Editura Polirom, Bucureşti, 2003
Ion Vlad,”În labirintul lecturii”,Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999

INFIRMITATEA SECOLULUI XXI –NOUL analfabetism * Noua sclavie *

La sfatul unui prieten, am citit Televizorul, computerul sau cartea in timpul liber? de pe ScriTube.
Textul preluat de pe scritube are cateva sublinieri pentru a atrage atentia asupra pericolului in care ne aflam noi toti, mai ales copiii nostri, copii ai generatiei crescute cu televizorul si calculatorul.

ANALFABÉT, -Ă, analfabeți, -te, s.m. și f., adj. (Persoană) care nu știe să scrie și să citească; neștiutor de carte. ♦ Fig. Ignorant; incult. – Din fr. analphabète.
nu ştie să citească poate avea două cauze:
1. Nu a învăţat niciodată să citească
2. A învăţat, dar a uitat să citească

Studiile realizate în America demonstrează că “majoritatea” tinerilor întâmpină mari dificultăţi în înţelegerea unui text ce depăşeşte nivelul gimnaziului, în a trage concluzii dincolo de faptele simple, în a urmări punctul de vedere al autorului sau succesiunea unei argumentaţii, ori în a-şi prezenta propriile argumente. Copiii nu pot înţelege (pătrunde semnificaţia), nu-şi pot aminti şi explica tot ceea ce au citit.
Există, oare, o legătură între vizionarea TV, statul în faţa computerului şi declinul abilităţii de a citi? Un studiu făcut pe un grup de 500 de copii între 9 şi 10 ani, a indicat faptul că, toţi au declarat că preferă să se uite la televizor, sau să folosească computerul în scop recreativ decât să citească. Aceasta este, de fapt, situaţia generală la nivelul tuturor societăţilor occidentale, unde s-a generalizat ritualul zilnic al vizionării TV sau al activităţii în faţa monitorului ccomputerului. Chiar şi în România este uşor de constatat că nici copiii şi nici tinerii crescuţi cu TV şi calculator nu mai citesc cărţi. “Urmărirea emisiunilor TV şi navigarea pe internet sunt mai provocatoare, mai relaxante, nu pretind niciun efort, spun copiii, şi de aceea le preferă”6) . Nici adulţii, chiar cei cu studii superioare, nu mai citesc cărţi. Le este lene!! Suferă majoritatea de o atrofiere a creierului, rămas mult timp nefolosit, după terminarea studiilor.
Cercetările şi anchetele asupra comportamentelor de consum de programe audio- vizuale ale elevilor, realizate prin contract cu CNA de către CURS SA (coordonator principal prof. dr. Dorel Abraham), în cooperare cu Centrul de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare, Universitatea Bucureşti în 2005, precum şi un număr impresionant de studii efectuate în ultimii patruzeci de ani in mai multe ţări, converg spre concluzia că televiziunea reuşeşte să impună în scurgerea istorică a generaţiilor şi a tipologiilor culturale ale identităţii umane o nouă generaţie - cea a cărei formare este mediată în principal de televiziune (de semnele televiziunii şi mai puţin de semnele culturii scrise, ale cărţii îndeosebi). Datele anchetelor relevă acest fenomen istoric inedit: copiii şi adolescenţii de astăzi au devenit şi în România prima generaţie care, fizic şi simbolic, creşte cu televizorul. Acesta s-a instalat de mai mult timp ca membru central al familiei ca furnizor de modele culturale (evident, pseudomodele) şi stiluri de viaţă mai puternic decât şcoala, familia şi cultura cărţii. Televiziunea preia – ca rol principal acela de mediator cultural – şi exercită succesiv sau simultan rolul de mamă, de doică, de părinte şi de învăţător sau profesor, de pedagog naţional.
Televiziunea, devenită atotputernică în zilele noastre, a ajuns a fi un incubator şi o pepinieră în care cresc la scară planetară exemplarele unei noi linii în evoluţia speciei umane - video-copiii, cum îi numeşte Sartori; un produs deviat de la modelul uman definit prin cultura scrisă şi vorbită şi transformat prin televiziune în homo videns. Multi gânditori acuză raritatea canalelor TV (în afara celor de desene animate) destinate în mod special copiilor de vârstă şcolară, adolescenţilor şi tinerilor, ceea ce are ca efect faptul că, în medie, 80% dintre emisiunile vizionate de copii sunt adresate, de fapt, adulţilor.
Indicatorul "audienţă cumulată" (toţi cei care privesc la TV în decursul unei săptamâni, indiferent de durata vizionarii) arată că, practic, toţi elevii sunt în contact cu televizorul, în timp ce procentul celor care citesc cărţi scade dramatic, iar lectura se reduce preponderent la fragmente literare cerute/recomandate de programele şcolare. Tabloul lecturii este chiar sumbru: copiii şi tinerii din zilele noastre nu mai citesc decât subtitrarea filmelor difuzate la TV sau "titlurile zilei" din cadrul jurnalelor de ştiri TV. Este evidentă predilecţia copiilor pentru canalele TV comerciale.
Majoritatea copiilor percep televiziunea ca pe un reper după care îşi orientează viaţa şi chiar modul de a gândi lumea. Aproape două treimi dintre elevi apreciază că televiziunea este importantă sau foarte importantă pentru viaţa lor!!! Televiziunea apare, astfel, în postura de principal promotor al valorilor succesului, ca realizare de imagine în care valorile materiale sau sclipirile spectaculare eclipsează valorile intelectuale, rezultând un tablou confuz de valori. Totuşi, familia şi şcoala concurează televiziunea şi previn încă instalarea ei ca un mediator absolut al structurării modelului valoric al copiilor. Astfel, valori fundamentale ca adevărul şi respectul (compasiunea, generozitatea), prin excelenţă valori etico-morale, sunt considerate ca fiind învăţate de la familie, în proporţoie de 65%, respectiv 79%. Şcoala deţine încă o influenţă semnificativă în cultivarea unor valori civice şi socio-profesionale ca: libertatea de expresie (49%), creativitatea (67%), competenţa (61%), comportamentul activ (49%), cultura civică (82%), patriotismul (53%).
Funcţia principală a programelor de televiziune este de a pregăti creiere disponibile pentru publicitate, aşa cum declara chiar directorul general al TF1, cel mai puternic canal TV din Franţa. Anchetele au arătat că peste 51% dintre copii urmăresc cu regularitate publicitatea TV. Astfel, publicitatea îi pregăteşte temeinic pe copii şi pe adolescenţi pentru o societate a consumului. Ei sunt abordaţi de televiziune în ansamblu şi în special de publicitate, ca viitori buni consumatori.
De altfel, obişnuinţa de a citi a fost substituită cu vizionarea TV sau cu navigarea pe internet şi pentru cei mai mulţi dintre adulţi. Diferenţa dintre copii şi adulţi este, însă, semnificativă. Cu toate că mulţi dintre adulţi se uită astăzi la televizor sau stau în faţa calculatorului mai mult decât citesc cărţi, faţă de tinerii crescuţi în faţa micului ecran sau în faţa monitorului, au avantajul că, atunci când citesc o carte, înţeleg din conţinutul acesteia cu mult mai mult decât pricep tinerii generaţiei TV/Internet, parcurgând aceeaşi carte. Deci nu este vorba de o lipsă de maturizare ideatică, ci de incapacitatea de a înţelege sau a lega sensul cuvintelor în frază.
Cercetători din Olanda (Universitatea Leyden) au identificat principalele mecanisme prin care televiziunea subminează lectura:
- televiziunea anulează satisfacţia pe care o produce lectura înlocuind-o cu plăcerea facilă a micului ecran şi, astfel, inhibă dezvoltarea abilităţilor necesare citirii;
- vizionarea solicită un efort mental inferior celui cerut de lectură, ceea ce-l face pe copil să găsească cititul ca fiind prea dificil;
- dependenţa de televizor/calculator micşorează timpul pe care copiii sunt dispuşi să-l
petreacă spre a găsi răspunsul la problemele pe care trebuie să le rezolve şi, ca atare, îngreunează sau descurajează desfăşurarea unei activităţi precum cititul. Această activitate necesită răgaz pentru reflecţie, răbdare şi tenacitate în decodarea semnificaţiilor;
- lectura eliberează imaginaţia, trebuie să construiască, să se imagineze înţelesul cuvin-
telor, al lucrurilor citite. Televizorul blochează procesul imaginativ, oferind imaginile de-a gata (deja formate);
- lectura presupune un ritm mai lent sau mai rapid, în funcţie de capacitatea de înţelegere a textului, în timp ce televiziunea, impunând un ritm foarte alert, cel al derulării imaginilor depăşeşte capacitatea omului de a procesa informaţia;
- cititul înseamnă concentraţia minţii, dezvoltarea atenţiei, iar televizorul, dimpotrivă, susţine o atitudine pasivă, atenţia nefiind dirijată din interior, ci captivată şi susţinută prin stimuli externi.
Cercetările mai arată, de asemenea, că, în cazul în care o primesc de la televizor, copiii procesează informaţia în mod diferit decât atunci când o lecturează: “Cei care au văzut povestea la televizor au descris efectele vizuale şi acţiunea personajelor, în timp ce grupul care a lecturat textul a descris mai mult dialogul povestirii şi a dat în mod semnificativ mai multe informaţii despre conţinutul textului şi despre personaje.” 7). Obişnuiţi cu televizorul, copiii aşteaptă ca lectura să le pună la dispoziţie (să aducă cu sine) şi imaginile, aşteaptă ca înţelesurile să fie primite de-a gata, ca cititul să fie comod, relaxant şi pasiv, ca ritmul în care se primesc informaţiile să fie rapid, căci, altfel, îşi pierd răbdarea. Dacă aşteptările le sunt înşelate, prin confruntarea cu o experienţă cu totul diferită, atunci se plictisesc, încep să se gândească la altceva sau pur şi simplu citesc alunecând peste litere şi cuvinte, fără să priceapă sensul!!!
Prin prisma celor prezentate anterior, se poate ajunge la concluzia că structura corticală a celor care au crescut cu televizorul ca baby-sitter va defavoriza în mod decisiv capacitatea de a citi.
Aşadar, incapacitatea de a citi a copiilor de astăzi nu e dată atât de indispoziţia pe care ei ar arăta-o faţă de această activitate, care cere un efort mai mare decât o vizionare TV, cât mai cu seamă, e dată de o dezvoltare sub limitele normale a cortexului, fenomen care îngreunează înţelegerea şi însuşirea semnificaţiei lucrurilor citite!!! Pentru copiii societăţii tehnologiei moderne, cartea se pare că este un lucru plicticos, fiindcă nu o mai poate citi, urmări şi înţelege.
Prin urmare, calculatorul, ca şi televizorul, indiferent de utilizarea sa, constituie un important factor de stres pentru creierul uman. În cazul computerului, însă, analiza trebuie particularizată în funcţie de modul în care este utilizat. De exemplu, nu acelaşi lucru este să citeşti un text pe ecran cu a uita de sine, lăsându-te absorbit în spaţiul virtual al jocurilor video. Impactul negativ are o intensitate mult mai mică atunci când calculatorul este folosit ca instrument pentru informare şi cercetare sau pentru învăţare. De altfel, folosirea Internetului ca resursă pentru educaţie se bucură de un sprijin aproape universal din partea elevilor, studenţilor, părinţilor, profesorilor, instituţiilor.
Concluzionând, cercetătorii afirmă că, proporţional cu timpul acordat vizionării TV şi jocurilor pe calculator, scade capacitatea copiilor de a mai adânci înţelesurile ascunse dincolo de rândurile parcurse prin citire, de a gândi, de a face conexiuni, iar rezultatele şcolare şi performanţele lor intelectuale sunt din în ce mai slabe. Consecinţele sunt la fel de dramatice şi în cazul adulţilor: atrofierea tuturor funcţiilor de gândire, simultan cu intrarea în ceaţă, care îi fac să-şi trăiască viaţa ca pe un teatru al absurdului. Nu mai văd sensul nicăieri, nu mai deosebesc valorile, trăiesc totul într-o continuă confuzie.
Totodată, cei care apelează excesiv la vizionare TV sau la activităţi recreative asistate de calculator sunt predispuşi şi altor riscuri ca:
- tulburări de limbaj;
- probleme de atenţie cu sau fără hiperactivitate ;
- deficienţe de învăţare;
- apatie şi dezinteres pentru lectură, pentru citit;
- afectarea capacităţii de memorare, a imaginaşiei, a voinţei, a motivaţiei;
- creşterea gradului de irascibilitate, agresivitare,impulsivitate;
- tulburări de somn, anxietate;
- efect hipnotic şi dependenţă.
Adulţii, părinţi şi profesori, principalii factori de îndrumare, consiliere şi educare a copiilor au sarcina de a organiza şi supraveghea timpul liber al acestora. Astfel, ei trebuie să selecteze activităţile recreativ-distractive sănătoase şi utile pentru copii şi să-i orienteze spre ele, pentru a le asigura o dezvoltare adecvată şi armonioasă.

6) Kean Jhon, Mass-media şi modernitatea, Polirom ,Iaşi, 2000, pag.157
7) Gheorghe, V., Criveanu, N., Drăgulinescu A.”Efectele micului ecran asupra minţii copilului”, Editura Prodromos, Bucureşti, 2007, pag.27-28
Nu este alta mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă,
decât cetitul cărţilor. (Miron Costin)

Un popor, ca şi orice om în parte, atâta preţuieşte cât a înţeles din Evanghelie şi cât poate să urmeze învăţăturii lui Iisus.
(Academician Simion Mehedinţi 1869-1962)

2 iun. 2010

...şi atunci a început cearta!

1.Nevastă-mea stătea lânga mine pe canapea, în timp ce eu schimbam canalele.
M-a întrebat: "Ce mai e pe televizor?"
I-am răspuns: "Praf"...
...şi atunci a început cearta!

2.Nevastă-mea tot încerca să-mi sugereze ce-şi doreşte pentru urmatoarea aniversare.
Mi-a spus: "vreau ceva strălucitor, ce ajunge de la 0 la 100 în trei secunde."
I-am dăruit un cântar...
...şi atunci a început cearta!

3.Când am ajuns aseară acasă, nevastă-mea mi-a cerut să o duc într-un loc scump.
Am dus-o la o benzinărie...
...şi atunci a început cearta!


4.Când m-am pensionat, m-am dus la Oficiul de Asistenţă Socială să mă înregistrez.
Tipa din spatele biroului mi-a cerut buletinul, să-mi verifice vârsta. Îl uitasem acasă.
I-am cerut scuze, i-am spus că mă duc acasă să-l iau şi mă întorc.
A fost foarte drăguţă: "Nu vă mai deranjaţi, descheiaţi-vă la cămaşă."
Părul cărunt de pe pieptul meu a convins-o şi mi-a înregistrat solicitarea.
Încântat de solicitudinea ei, când am ajuns acasă i-am povestit nevesti-mii.
Ea a spus: "Trebuia să-ţi scoţi şi pantalonii, poate primeai şi ajutor pentru dizabilităţi"...
...şi atunci a început cearta!

5.Stăteam alături de nevastă-mea la întâlnirea de 30 de ani de la terminarea liceului şi mă tot uitam la o tipă bine, dar complet turtă, ce-şi legăna nostalgic între două degete paharul, singură la o masă de alaturi.
Nevastă-mea m-a întrebat: "O cunoşti?"
"Sigur", am oftat, "e prima mea prietenă din liceu. Am înţeles că s-a apucat de băut imediat după ce ne-am despărţit şi de-atunci n-a mai fost trează."
"Dumnezeule!" a spus nevastă-mea "Cine s-ar fi gândit că o persoană poate sărbători atâta timp?"...
...şi atunci a început cearta!

6.Am scos-o pe nevastă-mea la un restaurant.
S-a întâmplat ca ospătarul să ia mai întâi comanda mea.
"Un cotlet mare de vită, în sânge, pe grătar."
M-a întrebat: "Nu vă pasă de vaca nebună?"
"Nu.", am răspuns. "Poate comanda şi singură"...
...şi atunci a început cearta!

7.Nevastă-mea stătea goală şi se privea în oglinda din dormitor.
Nu se prea bucura de ce vedea şi mi-a spus:
"Mă simt oribil! Atât de grasăa şi de bătrână! Am nevoie de un compliment!"
I-am răspuns: "Vederea ţi-a rămas perfectă"...
...şi atunci a început cearta!

8.Nevastă-mea s-a dus la supermarket.
Am rugat-o să ia şi-un bax de Tuborg, de 18 lei.
A cumpărat în schimb o cutie de L'Oreal DermaGenese de 24 de lei.
I-am spus că berea ar fi ajutat să arate mai bine în noaptea aia decât crema...
...şi atunci a început cearta!

9.Nevastă-mea m-a întrebat dacă rochia îi face fundul mare.
I-am spus că nu aşa de mare ca rochia de ieri...
...şi atunci a început cearta!

10.Sâmbăta dimineaţa m-am strecurat uşor din aşternut, mi-am făcut pachetul şi am coborât pe tăcute în garaj.
Am legat barca la cârlig şi am început să dau cu spatele.
Abia când am ieşit cu totul din garaj am realizat ca ploua cu galeata şi vântul bătea cu 100 km/h .
Am deschis radioul şi am aflat că vremea avea să fie la fel toata ziua.
Am tras înapoi în garaj şi, tiptil, m-am dus înapoi în dormitor.
M-am strecurat la loc lângă nevastăa-mea şi i-am şoptit: "E o vreme groaznică afară."
Pe jumatate înca adormită, ea a răspuns:
"Îţi poţi imagina că prostul de bărbatu-meu s-a dus la pescuit pe aşa o vreme?"...
...si atunci a început cearta!

11.Am întrebat-o pe nevastă-mea unde ar vrea să mergem pentru aniversarea căsătoriei noastre.
Mi s-a încălzit inima când am văzut-o topindu-se de bucurie.
"Undeva unde n-am mai fost de mult timp..." a spus ea, nehotărâtă.
Aşa că i-am sugerat: "Ce părere ai de bucătărie?"...
...şi atunci a început cearta!

12.Urmăream în pat, lângă nevastă-mea, "Vrei să fii miliardar?"
M-am întors către ea şi am întrebat-o tandru: "Vrei să facem dragoste?"
"Nu", mi-a răspuns ea.
"Ăsta e răspunsul tău final?", am întrebat-o.
De data asta nici nu m-a privit când mi-a răspuns că da.
Aşa că am spus: "Atunci aş vrea să sun o prietenă"...
...şi atunci a început cearta!

1 iun. 2010

La mulți ani !!!

...tuturor copiilor din lume, la mulți ani!


Ziua copilului

Actualitate religioasă|Marti, 01 Iunie 2010

BINECUVÂNTARE DE ZIUA COPILULUI, mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia Zilei internaţionale a copilului – 1 iunie

Copiii sunt un dar şi o binecuvântare de la Dumnezeu pentru familie şi societate, pe care trebuie să-i preţuim şi să-i educăm în duhul Evangheliei lui Hristos şi al valorilor creştine 1. Creşterea copiilor trebuie realizată cu iubire părintească şi responsabilitate maximă, prin rugăciune şi educaţie pentru fapte bune.

În societatea secularizată de azi, aflată în criză economică şi financiară, dar mai ales spirituală2 , în care familia creştină se confruntă cu grave probleme de ordin economic şi moral, social şi spiritual, apărarea, promovarea şi consolidarea instituţiei sacre a familiei pe temelia valorilor evanghelice netrecătoare, pe bunătate şi responsabilitate, pe demnitate şi solidaritate trebuie să fie o preocupare permanentă a Bisericii şi a societăţii întregi.

Astăzi, cu prilejul Zilei internaţionale a copilului, felicităm şi binecuvântăm pe toţi copiii, pe toţi părinţii trupeşti şi sufleteşti, în mod deosebit, educatorii şi educatoarele, profesorii şi profesoarele şi pe toţi cei care ajută copiii să simtă iubirea şi binecuvântarea lui Hristos pentru ei.3

Mai ales acum, în vreme de sărăcie şi nesiguranţă, să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să îi ocrotească pe toţi copiii, pe toţi părinţii şi pe toţi cei ce ajută familiile care nasc şi cresc copiii în credinţa sfântă, în iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele, spre slava Preasfintei Treimi, bucuria familiei, binele Bisericii şi al poporului român.

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Notă: Sublinieri şi note – Ştefan Sabău

___________

1 nici budiste, nici hinduiste,nici brahmaniste, nici confucianiste ori de alt fel, ci creştine! Punct.

2 criză spirituală dramatic exprimată (de cei reci şi căldicei) prin fatalista afirmaţie: nu şti ce să mai crezi! ...Acestora nu le putem spune decât atât: ...şi va fi tot mai rău, întunericul şi confuzia vă vor cuprinde din toate părţile!

3 dacă omul este cununa Creaţiei lui Dumnezeu, atunci cei care contribuie la şlefuirea acestui diamant (părinţi, dascăli etc.), sporindu-i strălucirea, cu siguranţă că fac o muncă sacră! Domnul să-i ajute şi să-i binecuvinteze!