3 iun. 2010

Dialogul omului cu Dumnezeu ―„rugăciuni literare”

Tuturor ne este cunoscut termenul „rugăciune”, toţi, măcar o dată in viaţă, ne-am îndreptat gândul, sufletul şi speranţa spre Dumnezeu. Prin rugăciune se stabileste relaţia între om/creat şi Dumnezeu/Creator, aparent monolog, dacă rămânem prinşi în concretul conceptualizărilor. Totuşi, el fiind de fapt un dialog deoarece acela care se roagă se afla într-o relaţie intimă cu Dumnezeu, vorbeşte cu El comunicându-I-se. Din moment ce acela care se roagă încearcă să-şi ridice „vocea”/mesajul spre Dumnezeu, înseamnă că păstrează legătura cu divinitatea, se ridică deasupra condiţiei sale profane, căutând calea spre spiritualitate, sacralitate. Statutul de „creat” al fiinţei umane ne aşază într-o poziţie net inferioară Creatorului, astfel încât, rugăciunea ne favorizează, prin dialog, înălţarea sufletului către Dumnezeu.
„Rugăciunea este izvorul fiinţei noastre şi forma cea mai intimă a vieţii noastre”(P. Evdochimov, „Rugăciunea în Biserica de Răsărit”), stabilind astfel legatura cu ceea ce ne-a creat şi întorcerea cu sinceritate şi credinţă spre noi înşine, astfel şi spre Divinitate.
Relaţia omului cu Dumnezeu a fost ilustrată în lirica religioasă care a existat în literatura română încă prin textele populare(colinde) şi apoi începând cu opera primului poet cult, Dosoftei. De fapt, Dosoftei nu a făcut decât să modifice psalmii biblici, intervenind creator din necesităţi artistice, de prozodie. Cu toate acestea, el se identifică cu psalmistul biblic, cel care îşi închină rugile Lui Dumnezeu: „Pleacă-ţi auzul spre mine/ Şi să-mi hii, Doamne , spre bine,/ Şi la ce zâ te-oi striga-Te/ Să-mi auzi de greutate.”(„Psalmul 102”, Dosoftei) Omul îşi conştientizează efemeritatea şi poate găsi sensul existenţei sale doar în credinţa totală în Dumnezeu şi astfel în posibilitatea atingerii sacralităţii.
Prin darul de a re-crea lumea prin puterea cuvântului, scriitorii împrumută din atributele Creatorului, cititorii asistând la o noi geneze, dupa legi proprii fiecărui scriitor, fiecarui nou creator. Însă noii creatori nu rivalizează cu Marele Creator ci se supun în rugăciune în momentele de smerenie sau chiar în acelea de răzvrătire.
Mihai Eminescu, deşi nu a scris o lirică propriu-zis religioasă, a dat naştere poeziei „Rugăciunea unui dac” în care, sub masca unui dac aflat în faţa morţii, se roagă la Cel care „este moartea morţii şi învierea vieţii”, „Parintelui”: „Şi tot pe lângă-acestea cerşesc înc-un adaos/ Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!”pentru că „...Tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.” Rugăciunea poetului către Fecioara Maria poate fi identificată în versurile poeziei ”Răsai asupra mea”: „Răsai asupra mea, lumină lină,/ Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;/ O, Maică sfântă, pururea Fecioară,/ În noaptea gândurilor mele vină.”
Contemporan cu Eminescu, Macedonski s-a adresat şi el Dumnezeirii prin cei unsprezece „Psalmi moderni” în care spune că „suntem toţi ţărână”(Psalmul II, „Ţărână”), îşi cere iertare pentru faptul că este „ca orice om”(Psalmul III, „Iertare”) şi se mai îndoieşte câteodată de puterile Lui. Totuşi poetul se supune cu pioşenie având deplină încredere în puterea divină: ”Doamne, toate sunt prin tine:/ Şi averea şi puterea, / Fericirea, mângâierea:/ Ce ne trebuie ştii bine./(...)Eşti puterea înţeleaptă/ Şi justiţia cea dreaptă;/ Fă oricând ce vrei din mine.”(Psalmul X, „Doamne, toate...”)
Este deosebită arta poetică/ruga lui Octavian Goga, „Rugăciunea” nefiind neapărat a unui simplu credincios, a unui suflet chinuit de îndoieli sau doritor de sprijin personal, cât a unui purtator de cuvânt pentru durerile unui neam întreg. Invocarea este altruistă, Lui Dumnezeu i se cere doar puterea de a striga”durerea altor inimi”. Lucian Blaga, poet filosof, l-a numit pe Dumnezeu „Marele Anonim”, „mută, neclintită identitate” care nu cere „nici măcar rugăciunea” deşi omul, conştient de propria condiţie dramatică, limitată, strigă: ”Dumnezeule, de-acum ce mă fac?”(Psalm”) sau „Unde eşti Elohim?”(„Ioan se sfâşie în pustie”)
Rugi calme, împăcate adresează şi „poetul nostru creştin prin excelenţă”, Nichifor Crainic (D. Stăniloaie), la fel ca şi tradiţionalistul Ion Pillat, ambii autohtonizând elementele sacre. Vasile Voiculescu apelează la mesagerii divinităţii, îngerii („Poeme cu îngeri”) pe care îi coboară pe pământ, făcând astfel posibilă legătura cu un Dumnezeu la care conştientizează că nu are cum să ajungă pe cale directă. Rugile cele mai sfâşietoare, cele mai contradictorii rămân cele ale lui Tudor Arghezi, cel care a făcut totul pentru a-l determina pe Dumnezeu să apară, a mers pănă la provocare, o provocare pretext: ”Rămân cu Tine să mă mai măsor,/ Fără să vreau să ies biruitor”. Marea tristeţe a psalmistului arghezian rămânând aceea că Dumnezeu nu-i răspunde, rămâne ascuns, iar vocea credinciosului strigă în deşert: ”Ard către tine-ncet, ca un tăciune,/ Te caut mut, te-nchipui, te gândesc.”(„Psalm”)
Oameni simpli sau poeţi de seamă, toţi ne exprimăm, rostit sau nu, în rugăciune; ne îndreptăm vocea, sufletul către noi înşine şi către Dumnezeu manifestându-ne astfel spiritualitatea, pentru că „întreaga viaţă spirituală e cuprinsă în rugăciune, ţâşneşte şi se prăvăleşte din rugăciune şi e purtată de ea.”(N. Arseniev, „Biserica Răsăriteană”)

13 comentarii:

  1. FELICITĂRI!
    O EXCELENTĂ INCURSIUNE ÎN DEZMĂRGINIREA SUFLETULUI!
    BRAVO!

    JUST TRUTH

    RăspundețiȘtergere
  2. __________________________________________
    Pe Tine nu Te întâlnesc din când în când
    Ca pe un prieten bun dar mult prea ocupat
    Căci Tu mă locuieşti în inimă şi-n gând
    Şi mă slujeşti neobosit şi devotat.
    __________________________________________
    Cu Tine pot vorbi la orice oră
    Deschis şi nefăţarnic, ca prieten şi ca frate
    Căci convorbirea nu-i sonoră
    Şi de la Adevăr nicicând nu se abate.
    ______________________________________________
    Ştiu că mă aperi de duşmani chiar dacă uit să-ţi cer
    Cum ştiu că toate bucuriile îmi vin numai prin Tine.
    Deşi Te-ai înălţat de pe pământ la cer,
    Tu nu uita nicicând ca să mă aperi şi de mine!
    ________________________________________________
    (Convorbire - din volumul de poezii în pregătire la Ed. Limes, 2010, Psalmii bucuriei mântuitoare)
    ________________________________________________
    Ştefan

    RăspundețiȘtergere
  3. Aşteptăm comentariul (de specialitate al) gazdei...

    Aristotel

    RăspundețiȘtergere
  4. Din punctul meu de vedere, textul "Convorbire" este o veritabilă rugăciune literară. (apropo de titlul postului meu)
    De ce veritabilă rugăciune?
    Pentru ca este evidentă sinceritatea, identitatea dintre vocea care transmite mesajul și cel ce a scris textul.Adresarea directă către Divinitate nu este doar un pretext ci o trăire autentică.
    Simplitatea exprimării, fără floricele de stil mult prea căutate și studiate, evidențiază faptul ca aceasta "convorbire" e a omului ce și-a găsit liniștea, pentru care Dumnezeu este o Certitudine omniprezentă, omnipotentă.
    Ideea de regăsire în sine a Lui Dumnezeu și credința în faptul că Dumnezeu ne slujește "neobosit și devotat" îmi amintesc de "necredința" mea(deși vreau să cred, îmi place să cred).

    RăspundețiȘtergere
  5. Spui:
    "îmi amintesc de "necredința" mea(deși vreau să cred, îmi place să cred)."

    Spune şi tu ca tatăl copilului (cu duh mut) din Evanghelie, în dialogul cu Iisus:

    "Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede.
    Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele."
    (Marcu 9, 23-24)

    Profu de religie

    RăspundețiȘtergere
  6. :) Da, aceasta este deja rugăciunea care îmi caracterizează credința.

    RăspundețiȘtergere
  7. Bunul Dumnezeu să-ţi asculte rugăciunea!

    Profu de religie

    RăspundețiȘtergere
  8. Rugăciune
    "O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni,
    Prin care-Ți cer doar pâine și pază și minuni
    Căci am făcut adesea din Tine robul meu,
    Nu eu s-ascult de Tine ci Tu de ce spun eu,
    În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
    Îți cer, Îți cer întruna să faci Tu voia mea!
    Îți cer s-alungi necazul, să-mi lași un loc în Rai,
    Și să-mi slujești în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai!
    Gândindu-mă că dacă Îți cânt și Te slăvesc,
    Am drept să-Ți cer întruna să faci tot ce-mi doresc,
    O, iartă-mi felul acesta nebun de-a mă ruga,
    Și-nvață-mă ca altfel să stau în Fata Ta,
    Nu tot cerindu-Ți Ție să fii Tu, robul meu,
    Ci Tu cerindu-mi mie, iar robul sa fiu eu,
    Să înțeleg că felul cel bun de-a mă ruga,
    E să doresc ca-n toate să fie voia Ta!"

    RăspundețiȘtergere
  9. Miraculos... de curată şi de profundă Rugăciunea!

    Un suflet curat de copil, într-un gând sincer de adult, stând la taifas (în sensul cel mai nobil) cu Tatăl!!!

    Ştefan

    RăspundețiȘtergere
  10. Asta-i, de fapt toată filozofia!
    Minunat revărsată în ultimele două versuri ale Rugăciunii!

    Cine-a înţeles asta (şi doreşte ca-n toate să fie voia Ta), are acces direct la fericire. Cine nu, nu.

    Aristotel

    RăspundețiȘtergere
  11. Poezia Rugaciune (poate ştie careva) nu e a lui Traian Dorz (1914-1989; Oastea Dopmnului)?

    Iulia

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu știu cui ii aparține acest text. Eu l-am primit de la fratele meu care la rândul său l-a primit de la o doamnă care se pare că l-ar fi găsit într-o mănăstire din Suceava...La mine a ajuns cu câteva greșeli; se pare că deși textul ar aparține unui anumit autor cunoscut sau nu, circulă printre credincioșii mai mult sau mai puțin învățați, tocmai datorită simplității și totodată profunzimii lui.
    Deocamdată nu am ajuns doar aici cu "investigația", nu am reușit să aflu mai multe despre acest text.
    Am primit textul și cu rugămintea de a-l corecta(ex. întruna era scris într-una)și de a-l multiplica pe foi pentru ca textele sa fie oferite și altora.

    RăspundețiȘtergere

  13. Iniţiatul Român, Întruparea Divină Sfântă a Conştiinţei Divine a
    Domnului Yysus Hristos Emanuel al Şaselea Delfinul, Omul Unic

    „Noi Adevăruri Divine Revelate de „Divina Carte”(Vol.II)
    (în curs de publicare)
    ● Revelaţiile Sfinte spun că cel de-al doilea Popor Sfânt, recunoscut de Divinitate, nu este Poporul Rus (50% ateu), este Poporul Ucrainean;
    ● Creatorul Suprem este Sfânta Trinitate Supremă Unică şi Universală:
    - Tatăl Divin sau Părintele Tată Creator;
    - Fiul Divin Creator;
    - Şi Duhul Sfânt sau Sufletul Divin Universal;
    ● Un Adevăr Divin ce va trebui să fie cunoscut de toţi Semioamenii cu pregătire superioară, ştiinţifică, este acesta: „Domnul DUMNEZEEU – Dumnezeeu DUHUL SFÂNT este Materia Întunecată Vie sau Energia Infinită a Punctului Zero (Energia Fundamentală Kundalini);
    ● Ordinea Divină Universală este reprezentată de existenţa veşnică a O Mie de Supergalaxii, Cele care au Centrul lor Raţional în Steaua Polară. Restul Galaxiilor şi Supergalaxiilor, în afara celor O Mie, nu au existenţă veşnică. Acestea sunt în număr infinit, şi, la perioade de 150 miliarde de ani tereştri intră în reciclare (distrugere raţională) pentru a se asigura existenţa veşnică a celor O Mie de Supergalaxii ale Ordinii Divine Universale;
    ● Urmare a intrării Sistemului Solar în Centura Fotonică, începând cu anul 2017 Umanitatea Semiomului Ylfy intră în incapacitate de vibraţie sau pierderea imunităţii naturale. Doar citirea, cunoaşterea în detaliu, şi împlinirea Revelaţiilor Sfinte ale Cărţii „Divina Carte”, va putea regenera imunitatea noastră naturală prin aderarea la Noua Credinţă şi prin accesarea individuală a Iubirii Divine Sfinte. Prin rostirea şi însuşirea raţională a Cuvintelor Magice ale Rugăciunilor Divine, Creatorul Suprem ne promite obţinerea stării de sănătate depline atât pentru noi, cât şi pentru cei ce ne vom ruga, copiii minori.
    ● Noua Credinţă, izvorâtă din Revelaţiile Sfinte, este o continuare firească a Credinţei Strămoşilor, confirmându-se, fără dubiu, că acestea îşi trag Sursa Divină de aici, din Cartea Sfântă, Cea pe care noi o numim Biblie. Noua Credinţă completează cercetările la care s-a ajuns prin ştiinţa actuală, dovedindu-se divinitatea stărilor de existenţă ale Raţiunilor Sfinte, din care, şi noi facem parte, după ce va trece această viaţă vie fizică, prin Conştiinţa noastră Experienţă de viaţă vie fizică Semiom purificată şi înnobilată.

    Data: 10 iunie 2013

    RăspundețiȘtergere