9 iun. 2011

Bunătatea...

     "Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele , dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa, şi erudiţia, şi supradoctoratele, şi toate congresele internaţionale la care luăm parte, şi toate bursele pentru studii pe care le câştigam prin concursuri severe.
     Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă şi înţelegere (…).
Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă si rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti şi, totodată, un atribut al culturii. Bunătatea este alt nume al definiţiei dată de Aristotel omului: fiinţă socială. Fără bunătate nu putem convieţui decât în condiţii de groază şi justificând amarnica afirmaţie a lui Sarte: "ceilalţi, iată iadul!"
     Există un altruism elementar exprimat prin bunătate, care este o axiomă a vieţii obşteşti.
     Berdiaev spunea: pâinea pentru mine este o problema materială (bineînţeles, egoistă, vulgară), dar pâinea aproapelui meu este o datorie spirituală. (…)
     Ştim că de am vorbi toate limbile şi dialectele pamântului, şi de am fi capabili să clasificăm conform cu clasificarea zecimală toate volumele tipărire în toate limbile pamântului de la Gutenberg şi până astăzi, şi de am fi tobă de carte şi de erudiţie, şi de am cunoaşte întrebuinţarea tuturor termenilor specifici, tuturor ştiinţelor şi tehnicilor, tot nu ne putem numi oameni culţi dacă suntem nişte pizmăreţi, nişte bădărani şi nişte răi la suflet.
     Că ne-o place sau nu, cultura nu este numai acumulare de cunoştinţe, ci o subţirime a caracterului, şi capacitatea de a considera bunătatea nu drept o simplă virtute desuetă şi sentimentală.
Să nu savârşim regretabila eroare de a lua drept scriitori pe simplii făcători de cărţi, şi drept oameni de cultură, pe simplii memorizatori de informaţii".
NICOLAE STEINHARDT

2 comentarii:

  1. Felicitări pentru alegerea acestui text!
    În 2012, poate ne întâlnim la Rohia, la Centenarul Nicolae Steinhardt. I-ar plăcea şi Mariei cu siguranţă. Am vedea şi cămăruţa unde a vieţuit şi a scris în ultimii săi ani de viaţă, precum şi mormântul său din faţa Mănăstirii Rohia.
    Până atunci, să ne reamintim cât mai des cugetările acestui evreu convertit la dreapta credinţă a poporului român;

    Iată una mai jos:
    «Există o ură neîmpăcată împotriva binelui şi o groază adâncă şi dispreţuitoare faţă de tot ce este frumos. Într-atâta încât mă întreb dacă surprinzător nu e faptul (care-i indigna pe cărturari şi farisei) că Hristos mânca şi bea cu vameşii şi păcătoşii, ci faptul că vameşii şi păcătoşii mâncau şi beau cu Hristos.»


    (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, p. 305)

    Şt.

    RăspundețiȘtergere
  2. da, cine stie? poate vom ajunge la Rohia. Eu, pentru a revedea "cămăruţa unde a vieţuit şi a scris în ultimii săi ani de viaţă, precum şi mormântul său din faţa Mănăstirii Rohia" , Maria, pentru a se bucura pentru prima data de toata acea frumusete... :)

    RăspundețiȘtergere