15 sept. 2011

Testare iniţială în primele săptămâni ale anului şcolar 2011-2012

     O notă trimisă de către Ministerul Educaţiei unităţilor de învăţământ spune că fiecare profesor va face două saptamâni de recapitulare, după care în a treia saptamână de şcoală va da elevilor un test; elevii vor fi evaluaţi la toate disciplinele după două săptămâni de recapitulare. Notele obtinute de elevi nu vor fi trecute în catalog, dar vor fi anunţate individual părinţilor. Totodată, rezultatul obţinut de fiecare elev va fi înregistrat şi în "foaia de parcurs".
     La sfârşitul anului, elevii vor susţine un nou test similar celui din septembrie, iar rezultele vor fi trecute în aceeaşi fişă de parcurs şi vor fi comparate cu cele de la prima evaluare. Tot în foaia de parcurs vor fi înregistrate absenţele.
     Secretarul de stat Oana Badea declara în iulie, pentru MEDIAFAX, că MECTS are ca obiectiv clar pentru 2011-2012 eliminarea supraevaluării la clasă.
     "Nu putem să ne ascundem după deget şi să nu spunem că elevii primesc note mari în cursul anului şi la examen se află pentru prima dată în faţa unei evaluări standardizate care îi aduce cât mai aproape de adevăr. De aceea, comisiile metodice vor elabora pe şcoală câte un test iniţial, pornind de la programa existentă. Testul iniţial se va aplica pe clase, pentru clasa I, a II-a, a IV-a, pentru română, matematica şi aşa mai departe. Rezultatele vor fi analizate la nivelul şcolii. Adică va fi o medie pe şcoală, iar clasele vor fi încadrate, în funcţie de rezultate, la categoria sub media de şcoală, la nivelul mediei sau peste această medie".
     Oana Badea  vorbea despre stabilirea nivelului de pregatire al elevilor în contextul şcolii din care fac parte: "După ce am această clasificare voi stabili ce trebuie să facă fiecare dascăl la clasa lui. Cu o clasă pe medie am un anumit parcurs. Dacă ai o clasă sub medie adaptezi ritmul de munca al profesorului, iar dacă eşti peste medie este vorba despre performanţă, chiar olimpiadă. Nu mă interesează performanţa de tip olimpiadă la clasa sub medie, spre exemplu. Fişa postului fiecărui cadru didactic va fi determinată de această structură a clasei lor. Dascălul nu este vinovat pentru că primeşte o clasă sub medie spre exemplu, dar el trebuie să muncească. Performanţa lui poate fi de tip olimpiadă, dar avem peste o sută de olimpici internaţionali şi trei milioane de elevi despre care trebuie să vorbim în alţi termeni. Suntem preocupaţi de progresul şcolarilor pentru clasele sub medie şi la medie, întrucât acolo vorbim de zona mediocritătii, acolo trebuie să vedem ce se întâmplă cu fiecare copil şi să recunosc şi să răsplătesc efortul dascălilor de la acele clase, pentru că vorbim de învăţământ de masă", a mai spus atunci secretarul de stat.
     Oana Badea preciza că măsurile luate din anul şcolar 2011-2012 sunt controlul informatic al absenţelor şi eliminarea supraevaluării.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu