31 oct. 2011

Pilda zilei: Îngerul ierbii

     "Se spune că, peste tot ce a creat, Dumnezeu a rânduit un înger care să vegheze la buna rânduială. Unul veghea copacii, altul păsările, altul florile şi aşa mai departe. Chiar şi iarba pe care călcăm a fost dată în grija unui înger.
     Dar îngerul ierbii şi-a zis în sinea sa: celorlalţi îngeri, Dumnezeu le-a dat lucruri importante în supraveghere. Mie mi-a dat iarba, care este cu totul lipsită de orice importanţă. Am, deci, toate motivele să nu mă ocup deloc de ea. Oricum, poate creşte şi singură, ce nevoie are de mine?.
     Şi, gândind aşa, într-adevar, îngerul ierbii nu s-a ocupat de ea deloc. Ceea ce a urmat a ajuns la cunoştinţa lui Dumnezeu:
     Într-o zi, îngerul copacilor s-a dus la Dumnezeu plângându-I-se că mor copacii din gradinile oamenilor şi din păduri, din cauză că iarba, care întreţinea umezeala pământului, s-a uscat toată. În altă zi, s-a dus la Dumnezeu îngerul florilor, plângându-I-se că florile nu mai pot creşte pe câmpurii din cauză că nu mai există iarbă care să păstreze roua pentru ele. În cele din urmă, a venit şi omul, plângându-I-se lui Dumnezeu: Doamne, ne mor animalele în gospodării din cauză că nu mai avem păşuni cu iarbă ca să le hrănim. Ia-mă, Doamne, de pe pământ! Altădată pământul era generos, dar acum arată ca un deşert.
     Auzind Dumnezeu toate acestea, l-a chemat la Sine pe îngerul ierbii şi l-a întrebat: Ţi-am dat o sarcină mică sau mare, înger al ierbii? Dându-şi seama că Dumnezeu i-a cunoscut gândurile, a îngenunchiat cu frică şi cu cutremur şi a zis: Nu trebuia să gândesc şi să spun ce am spus. Acum îmi dau seama cu mâhnire că sarcina pe care mi-ai dat-o era mai mare decât eram eu vrednic S-o primesc! Iartă-mă Doamne. De acum încolo îmi voi face datoria cum se cuvine şi lumea va fi frumoasă din nou. Îmi dau seama acum că nimic în lumea creată de Dumnezeu nu e lipsit de importanţă şi fără rost. Şi iarba, îngrijită cum se cuvine de îngerul ei, făcu să crească din nou copacii, să înflorească din nou florile şi să-şi răspândească bogatele miresme peste lume."
(de la Ştefan, Cluj - Mulţumesc!)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu